Testul Babes-Papanicolau

Examenul citologic Babeş-Papanicolau (numit și testul Papanicolau sau test Pap) este o analiză care evaluează starea de sănătate a colului uterin. Testul Papanicolau se face prin analiza la microscop a unei probe de secreții prelevate de la nivelul colului uterin cu ajutorul unei periuțe sau spatule de plastic. Recoltarea este simplă și nedureroasă și se poate efectua în cadrul examenului ginecologic de rutină. Alături de examenul ginecologic, testul Babeş-Papanicolau este o componentă importantă a controlului medical de rutină la femei.

Scopul său principal este evidenţierea unor leziuni precanceroase (numite și displazii cervicale) la femei aparent sănătoase, adică fără simptome. Odată identificate, leziunile precanceroase pot fi tratate, împiedicându-se astfel posibila lor evoluţie spre cancer. Deşi nu este o metodă perfectă, testul Papanicolau este cea mai bună modalitate probată până în prezent de a preveni și depista cancerul de col uterin.

Rezultatele marii majorităţi a examenelor citologice sunt normale (“negative pentru o leziune intraepitelială sau malignă”) dar într-un procent de aproximativ 5% din cazuri, testul va identifica atipii celulare ce vor necesita investigații specifice suplimentare precum testul HPV, colposcopie și eventual biopsie.